O femeie va conduce pentru prima dată Dacia: Karin Adt, de la Mercedes-Benz, a fost numită noul CEO

Grupul Renault a anunțat numirea Karin Adt în funcția de director general al Dacia, marcând un moment istoric pentru marca românească. Anunțul vine în contextul unei ample reorganizări a conducerii, sub coordonarea noului șef al Renault, François Provost.

Karin Adt își va prelua noua funcție după plecarea lui Denis Le Vot, care a părăsit grupul auto. Noul nume vine din sânul concernului Mercedes-Benz, unde Adt a deținut, de-a lungul a aproape 26 de ani, multiple poziții de conducere – de la șefia diviziei Smart până la vicepreședinția pentru resurse umane.

Provost a evidențiat că restructurarea echipei are ca obiectiv accelerarea proceselor decizionale și o mai bună adaptare la provocările pieței auto, în contextul concurenței tot mai agrese și al unei cereri fluctuante.

Noul CEO al Dacia și-a exprimat entuziasmul de a se alătura echipei și de a contribui la dezvoltarea mărcii, subliniind că Dacia reprezintă nu doar o marcă auto, ci și o viziune deschisă și inteligentă asupra mobilității.

Specialiștii apreciază că experiența vastă a Adei în retail și vânzări, precum și implicarea sa în proiecte de transformare – cum a fost tranziția Smart către electrificare – o fac potrivită pentru a conduce Dacia într-o etapă plină de provocări și oportunități.