Toți comercianții vor fi obligați să accepte plățile cu cardul, indiferent de venituri

Guvernul intenționează să elimine pragul de 50.000 de lei pentru obligativitatea acceptării plăților electronice, astfel încât toți comercianții, indiferent de mărimea afacerii, să fie obligați să permită clienților să achite cu cardul. Această măsură face parte dintr-un proiect de act normativ care va intra în dezbatere publică în următoarea perioadă.

Până acum, doar firmele cu încasări anuale peste 50.000 de lei erau obligate să ofere opțiunea de plată electronică. Însă, conform noii propuneri, această restricție va dispărea, iar toți comercianții vor trebui să accepte atât numerar, cât și carduri de debit, credit sau alte soluții electronice.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a explicat că în prezent există peste 300.000 de afaceri care nu sunt obligate să folosească terminale POS, dar situația s-a schimbat față de acum câțiva ani, când accesul la astfel de dispozitive era mai complicat. „Acum există mai multe variante de terminale, iar procesul de obținere este mult mai simplu”, a precizat el.

De asemenea, autoritățile iau în calcul și zonele rurale sau izolate, unde conexiunea la internet este slabă sau inexistentă. Vor fi stabilite norme tranzitorii pentru astfel de cazuri, care vor reprezenta excepții, nu regula generală. „Trebuie să avem transparență în ceea ce privește toate tranzacțiile, dar vom lua în considerare particularitățile unor regiuni mai puțin conectate”, a adăugat Nazare.

În paralel, ministrul a anunțat discuții cu băncile și furnizorii de servicii de plată pentru reducerea comisioanelor asociate tranzacțiilor cu cardul. Scopul este ca plata electronică să devină mai accesibilă și mai puțin costisitoare pentru comercianți. „Am solicitat o abordare mai flexibilă din partea lor și așteptăm răspunsuri concrete”, a concluzionat el.